Miercuri, 09 Mai 2012 13:07

Marian van Ghelie scoate artileria grea

Speriat probabil de concurenţa cu Garcea, Marian van Ghelie a început să îşi facă publicitate electorală pe schelele montate pentru izolarea termică a blocurilor. Evz.ro a scris că primarul în funcţie din Sectorul 5 avea banii pentru lucrări încă de acum doi ani, dar i-a ţinut pentru momentul alegerilor. În replică, ne aşteptăm ca Mugur Mihăescu să apară pe străzi îmbrăcat în clovn şi să jongleze cu nişte portocale, în timp ce spune bancuri.
Francezii şi ruşii şi-au ales noii preşedinţi. Vestea bună este că enervantul Nicu Sarkosy a pierdut alegerile din Franţa. Veste proastă este că Vlăduţ Putin a mai pus mâna pe un mandat la Kremlin, deci Rusia va fi în continuare intransigentă în relaţia cu România. Îi rugăm pe cei care au fost la Moscova să ne spună dacă sunt rromi pe acolo. Dacă nu sunt, ar fi cazul să le trimitem câteva contingente.
Emil Boc a fost mic şi negru de supărare după ce moţiunea USL a avut succes. Îndreptându-se ca un mic uragan spre lift, preşedintele PDL i-a porcăit pe cei din grupul minorităţilor naţionale: "Au trădat, dar trebuia să ne spună. Una au spus şi alta au votat".Încă o dată se dovedeşte că Boc e om citit. A parafrazat din Caragiale: "Trădare să fie, dar s-o ştim li noi"!
USL şi-a defitivat lista candidaţilor pentru alegerile locale din 10 iunie. Electoratul din Cluj va avea parte de un şoc atunci când va vedea că pe buletinul de vot, din partea USL, candidează Anastase. Este vorba de Claudia Gina Anastase (PSD), care este şi în prezent consilier municipal. S-ar putea ca numele să nu o ajute, pentru că nu mulţi oameni vor face diferenţa între ea şi odioasa Roberta Anastase. În aceeaşi situaţie se află şi Alin Popovici, tot de la PSD, care poate fi confundat cu sinistrul Alin Popoviciu.
Kovacs Peter, secretarul general al partidului (?) de guvernământ UDMR, a anunțat că ungurii doresc modificarea Constituției și recunoașterea limbii maghiare drept limbă oficială în Ardeal. Și președintele Traian Băsescu dorește schimbarea Constituției, declarând că este gata să renunțe la un an de mandat în schimbul revizuirii. Dacă, prin absurd, Băsescu va avea câștig de cauză, nu ar fi exclus ca maghiarii să strecoare câteva rânduri bine țintite în noul act fundamental.    
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
Pagina 1 din 12